Puf vechi si nou

Dragilor, imi cer iertare ca iar nu v-am mai scris. Nu v-am uitat, nici nu am incetat sa lucrez, dar nu am mai avut timp de fotografiat si de scris. Incet-incet revin la zi, dar pana atunci am programat un concediu in urmatoarea saptamana si jumatate, despre care va voi povesti cand ma intorc. Ma vor astepta fotografiile catorva zeci de produse pe care vi le voi prezenta pe rand.

Pana atunci, as vrea sa va prezint o comanda foarte draga mie, niste floricele pe care iubitoarea de munte din mine le adora si le tine aproape de sufletel dar pe care, desi am avut intentia adeseori, nu reusisem sa le intruchipez in nici un fel. Dar, cum s-a mai intamplat si alta data, nu am fost singura care ar fi vrut sa poarte niste pufuleti albi la urechi, asa ca a aparut provocarea. A trebuit sa le fac si vroiam sa le fac cat mai frumoase cu putinta si cat mai realiste. De unde real folos mi-a fost un tutorial foarte detaliat, scris de o artista handmade romanca pe care o respect enorm: Gem's Gems. Nu mi-au iesit atat de perfecte, dar m-am indragostit de efect si n-am fost singura. Cercelusii au ajuns la noua stapana care a fost mai mult decat incantata. Ce sa-mi doresc mai mult?

A venit primavara

A trecut ceva timp de cand nu v-am mai scris ultima oara. De ce? In mare parte din lipsa de timp. De timp pentru online, de timp pentru scris. De lucrat am lucrat si o sa va arat si ce in zilele urmatoare.
Ultima data cand v-am scris eram inca in plina iarna, era frig si ne cautam cu totii un locsor cald, o canuta de ciocolata calda, ceai, vin sau poate tuica fiarta sa ne fie mai bine. Acum ma uit pe fereastra si vad soarele primaverii, pe care l-am asteptat atat. A venit la timp, odata cu primele zile ale lunii martie, parca sa ne mangaie fata si sa ne arate ca nu ne-a uitat. Au aparut si florile, flori pe care in aceste zile fiecare femeie le primeste de la prieteni, sori, tati, colegi. Pe mine ma bucura doar sa merg pe strada si sa admir culorile, ador sa intru in balcon si sa vad florile razand la soare, eventual o pisica rasfatata tolanita, absorbind parca fiecare raza.

Dar zilele acestea nu primim numai flori, ci si cadouri, sub forma acelor mici simboluri ale primaverii, martisoarele. Este un prilej pentru toti artizanii sa arate ca lucrurile cu adevarat muncite, chiar daca nu perfecte, sunt mai pretioase decat kitch-urile de pe tarabele de langa metrou. Eu recunosc ca am decis sa ma tin departe de tot acest cerc vicios. Recunosc ca imi este teama. Nu vreau sa ma iau la intrecere cu nimeni. Mai ales cand oamenii sunt atat de greu de educat. Cel putin in ceea ce priveste handmade-ul.

Am decis deci sa fac martisoare pentru familie si prieteni. Sau asa planuisem. Planul meu s-a schimbat cand mi s-a propus sa fac niste martisoare speciale. Nu am putut rezista. V-am spus ca ador comenzile personalizate si mai ales ador provocarile. In cazul de fata provocarea consta in ghete de Kangoo Jump in miniatura. Si nu una sau doua, ci 15. Nu stiam exact cum arata, asa ca m-am apucat sa caut, am gasit mai multe variante, mai multe modele, mai multe culori. Culoarea o stiam, dar de model nu eram sigura. Perfectionista din mine vroia cat mai multe detalii, cat mai mult realism. M-a oprit realitatea. Realitatea unei zile pline, cu o plimbare cu bicicleta in afara Bucurestiului, terminata pe la 6 seara, realitatea zilei de Duminica, urmata de o zi de lucru, realitatea unui numar de 15 ghetute si inca 5 martisoare sub forma de mar. Si totul s-a prelungit pana la 3:30, urmata de cateva ore dimineata. Ca de fapt termenul limita era marti cu posibilitate de prelungire, nu va mai spun. Veti afla cat de aeriana pot fi uneori :P . Mai bine va arat rezultatul acelei nopti de Duminica, jucarelele ce vor ajunge la niste fete care oparticipa la un curs de Kangoo Jumps si unul de Fitness:

Din nou despre modelaj

      Acum cativa ani nu as fi crezut niciodata sa fiu in stare sa modelez. Poate tot la fel cum nu credeam ca sunt in stare sa desenez cu ceva mai multi ani in urma. Asa cum acum nu cred ca as putea face multe alte lucruri. Inca sustin ca nu am talent, dar cu multa munca, pot spune ca uneori ajung sa fiu multumita de ce fac. Relativ. Multumita total nu voi fi niciodata. Cineva imi spunea ca sunt cel mai dur critic la adresa propriei mele munci. Da, sunt. Si nu mi se pare un lucru rau. Poate doar uneori. 

     Revenind insa la ce spuneam, nu credeam ca voi fi in stare sa modelez. Am inceput, ca multe altele, prin modele simple si tutoriale. O caracatita, o picatura, un cap de pisicuta, mai tarziu un trandafir. Apoi mai multi trandafiri. Ii adoram, reusind sa complementeze atat de bine elemente de metal. 

     Nu stiu cum am hotarat deodata sa incerc si un personaj. Vazusem prea multe pe DeviantART cred. Am ales o reprezentare simpla - un chibi (caricatura din lumea anime), dar am ales personajul care mi-a marcat copilaria: Sailor Moon. Pentru ca, dupa cum am mai zis, de cele mai multe ori reusesc sa ma complic. Am folosit Fimo ramas de la alte modele, amestecat. Nu stiu cat a durat, dar stiu sigur ca l-am carat dupa mine mult timp, a calatorit chiar si la tara cred.

     Apoi a venit Nijikonul. V-am mai povestit de el in celalalt articol (este o conventie pentru fanii anime). Si m-am trezit la o luna distanta, nestiind exact ce vreau sa fac. Am inceput sa rascolesc internetul dupa personaje din anime-uri, micute si dragute, pe care sa le pot modela. L-am ales pe Pikachu, Totoro, Mokona, pokemon-ul Eevee si Kirara din Inuyasha. Si am mai vrut sa fac si un ursulet panda, un catel, o pisicuta si cativa ursuleti “de plus”. Fiecare a fost o mica sau mare provocare, fiecare mi-a mancat mai multe sau mai putine ore si pe fiecare le-am urat si le-am iubit in acelasi timp. Si cand si-au gasit stapani iubitori, eram gata sa o iau de la capat. 

     Nu pot sa va spun de ce m-am oprit. Facultate, viata, lene, alte hobby-uri. Cate putin din toate. Pasta de modelat a ramas uitata intr-o cutie, alaturi de restul materialelor. Dar n-am uitat de ea. Am vrut de multe ori sa ma intorc, dar alte tehnici m-au acaparat. Asta pana cand cineva a observat modelajul printre multitudinea de tehnici care m-au fascinat si m-a intrebat daca pot realiza nazdravanele pisicute atarnate. Restul povestii il stiti dintr-un articol anterior. Ce a urmat, dupa cum spuneam si ieri, m-a luat total prin surprindere. Nu numai ca au fost apreciate si au existat doritori pentru acest model, dar au existat persoane care au avut incredere in mine destul cat ca imi incredinteze ceva total diferit. M-a atras provocarea, am adorat ideea de a face ceva diferit, am studiat poze si m-am apucat de lucru. Am incercat, am desfacut si refacut, am avut un critic langa mine plus unul in propria persoana, m-am culcat bine dupa miezul noptii cu ochii in ceata si spatele in pioneze. In final eu zic ca a meritat. Sper ca cei la care au ajuns animalutele sa primeasca ce si-au dorit, ce au sperat.

     Pentru mine a meritat. Zambesc cu gura pana la urechi numai cand ma gandesc ca mai am ceva de facut, ador sa fac documentarea, sa caut imagini cu modele, sa caut alte modele si idei. Astept deci in continuare ideile voastre, astept noi provocari, cu toate noptile pe jumatate dormite, cu toate orele pierdute si cu toate orele de cautari si planificari. Imi place tot procesul, si ce e bine, si ce e mai greu.

     La final, va las alti doi nazdravani, de data asta din rasa Westie Terrier. Va las pe voi sa hotarati daca mi-au iesit asemanatori cu realitatea:

Modelaj si vise

  A cam venit timpul pentru o noua poveste, nu? Nu stiu daca o pot numi poveste, dat fiindca detaliile acestei tehnici s-au pierdut undeva prin trecut, printre vise si clipe. Sau poate este o alt fel de poveste, nu una din trecut, ci una care inca se intampla si va continua sa existe si in viitor.   
     Si cum nu vorbim de trecut, ar trebui sa incep prin a va spune la ce ma refer - este vorba de pasta polimerica, un lut colorat si extrem de fin si modelabil, ce poate fi copt la temperaturi joase (110 grade Celsius), astfel devenind foarte tare. Prin variatia de stiluri (mai, transparent, cu particule, metalic) si tehnici de pot fi aplicate, este una dintre cele mai versatile tehnici pe care le cunosc.
    La inceput din lipsa de unelte potrivite (masina de paste in special) pentru a realiza asa numitele cane-uri, si apoi deoarece am realizat ca imi doresc altceva, am decis sa explorez partea de modelare. Ador sa fac trandafiri si alte flori pentru bijuterii, dar si sa modelez animalute sau chiar personaje. Mi-a facut mare placere sa modelez personaje din diferite anime-uri (desene animate japoneze) dar, din pacate, nu mai am imagini individuale a modelelor vandute. Mi-a ramas doar aceasta imagine: 

    De curand am redescoperit aceasta tehnica si calmul pe care il resimt cand modelez in maini lutul colorat, dar si dorinta de perfectiune care ma face sa refac si de 2-3 ori un model pana cand iese cum imi doresc. Bineinteles ca povestea nu s-a terminat, ci raman in continuare multe de invatat si experimentat si o voi face prin comenzile voastre, ideile mele, sau pur si simplu stand intr-o seara, stand la birou cu lutul in fata, incercand ceva nou, fara un scop anume.