Despre vise si cateva seturi de bijuterii

Vreau sa ma plimb, prin campii si peste dealuri, sa alerg la munte si sa fac poze, vreau sa pedalez printre lanuri de grau si prin paduri cu flori, vreau sa ma joc cu firele mele, cu margele si sarma si sa creez povesti din pasta de modelat, vreau sa ma pierd in filele cartilor si sa ma trezeasca la realitate o adiere de vant cu miros de flori de cais, vreau sa ma refugiez in bucatarie printre linguri si mirodenii sau sa uit de mine in gradina cu flori, cu mainile in pamant. Da, vreau multe si tin de visele mele micute sau mari cu toata puterea mea, s-au lipit de mine si nu vreau sa renunt la nici una. Dar ce sa faci cand lucrul care iti permite sa te cufunzi in vise este cel care iti ia timpul de a visa? Ei, dar eu nu ma las, ma incapatanez sa gasesc timpul unde s-a ascuns, prin salile din facultate, pe holurile liceului, in podul casei bunicii sau printre crengile pomilor in care ma cataram si sa-l culeg cu rabdare, sa-mi ajunga cate putin pentru fiecare vis.

Puf vechi si nou

Dragilor, imi cer iertare ca iar nu v-am mai scris. Nu v-am uitat, nici nu am incetat sa lucrez, dar nu am mai avut timp de fotografiat si de scris. Incet-incet revin la zi, dar pana atunci am programat un concediu in urmatoarea saptamana si jumatate, despre care va voi povesti cand ma intorc. Ma vor astepta fotografiile catorva zeci de produse pe care vi le voi prezenta pe rand.

Pana atunci, as vrea sa va prezint o comanda foarte draga mie, niste floricele pe care iubitoarea de munte din mine le adora si le tine aproape de sufletel dar pe care, desi am avut intentia adeseori, nu reusisem sa le intruchipez in nici un fel. Dar, cum s-a mai intamplat si alta data, nu am fost singura care ar fi vrut sa poarte niste pufuleti albi la urechi, asa ca a aparut provocarea. A trebuit sa le fac si vroiam sa le fac cat mai frumoase cu putinta si cat mai realiste. De unde real folos mi-a fost un tutorial foarte detaliat, scris de o artista handmade romanca pe care o respect enorm: Gem's Gems. Nu mi-au iesit atat de perfecte, dar m-am indragostit de efect si n-am fost singura. Cercelusii au ajuns la noua stapana care a fost mai mult decat incantata. Ce sa-mi doresc mai mult?

Din nou despre modelaj

      Acum cativa ani nu as fi crezut niciodata sa fiu in stare sa modelez. Poate tot la fel cum nu credeam ca sunt in stare sa desenez cu ceva mai multi ani in urma. Asa cum acum nu cred ca as putea face multe alte lucruri. Inca sustin ca nu am talent, dar cu multa munca, pot spune ca uneori ajung sa fiu multumita de ce fac. Relativ. Multumita total nu voi fi niciodata. Cineva imi spunea ca sunt cel mai dur critic la adresa propriei mele munci. Da, sunt. Si nu mi se pare un lucru rau. Poate doar uneori. 

     Revenind insa la ce spuneam, nu credeam ca voi fi in stare sa modelez. Am inceput, ca multe altele, prin modele simple si tutoriale. O caracatita, o picatura, un cap de pisicuta, mai tarziu un trandafir. Apoi mai multi trandafiri. Ii adoram, reusind sa complementeze atat de bine elemente de metal. 

     Nu stiu cum am hotarat deodata sa incerc si un personaj. Vazusem prea multe pe DeviantART cred. Am ales o reprezentare simpla - un chibi (caricatura din lumea anime), dar am ales personajul care mi-a marcat copilaria: Sailor Moon. Pentru ca, dupa cum am mai zis, de cele mai multe ori reusesc sa ma complic. Am folosit Fimo ramas de la alte modele, amestecat. Nu stiu cat a durat, dar stiu sigur ca l-am carat dupa mine mult timp, a calatorit chiar si la tara cred.

     Apoi a venit Nijikonul. V-am mai povestit de el in celalalt articol (este o conventie pentru fanii anime). Si m-am trezit la o luna distanta, nestiind exact ce vreau sa fac. Am inceput sa rascolesc internetul dupa personaje din anime-uri, micute si dragute, pe care sa le pot modela. L-am ales pe Pikachu, Totoro, Mokona, pokemon-ul Eevee si Kirara din Inuyasha. Si am mai vrut sa fac si un ursulet panda, un catel, o pisicuta si cativa ursuleti “de plus”. Fiecare a fost o mica sau mare provocare, fiecare mi-a mancat mai multe sau mai putine ore si pe fiecare le-am urat si le-am iubit in acelasi timp. Si cand si-au gasit stapani iubitori, eram gata sa o iau de la capat. 

     Nu pot sa va spun de ce m-am oprit. Facultate, viata, lene, alte hobby-uri. Cate putin din toate. Pasta de modelat a ramas uitata intr-o cutie, alaturi de restul materialelor. Dar n-am uitat de ea. Am vrut de multe ori sa ma intorc, dar alte tehnici m-au acaparat. Asta pana cand cineva a observat modelajul printre multitudinea de tehnici care m-au fascinat si m-a intrebat daca pot realiza nazdravanele pisicute atarnate. Restul povestii il stiti dintr-un articol anterior. Ce a urmat, dupa cum spuneam si ieri, m-a luat total prin surprindere. Nu numai ca au fost apreciate si au existat doritori pentru acest model, dar au existat persoane care au avut incredere in mine destul cat ca imi incredinteze ceva total diferit. M-a atras provocarea, am adorat ideea de a face ceva diferit, am studiat poze si m-am apucat de lucru. Am incercat, am desfacut si refacut, am avut un critic langa mine plus unul in propria persoana, m-am culcat bine dupa miezul noptii cu ochii in ceata si spatele in pioneze. In final eu zic ca a meritat. Sper ca cei la care au ajuns animalutele sa primeasca ce si-au dorit, ce au sperat.

     Pentru mine a meritat. Zambesc cu gura pana la urechi numai cand ma gandesc ca mai am ceva de facut, ador sa fac documentarea, sa caut imagini cu modele, sa caut alte modele si idei. Astept deci in continuare ideile voastre, astept noi provocari, cu toate noptile pe jumatate dormite, cu toate orele pierdute si cu toate orele de cautari si planificari. Imi place tot procesul, si ce e bine, si ce e mai greu.

     La final, va las alti doi nazdravani, de data asta din rasa Westie Terrier. Va las pe voi sa hotarati daca mi-au iesit asemanatori cu realitatea:

Comenzi speciale

     Va povesteam intr-un articol mai de mult ca sunt cel mai incantata de comenzile personalizate, mai ales daca au o poveste in spate. Atunci cand am postat pisicutele atarnatoare, nu mi-am imaginat ca vor avea asa de mult succes. Nu va pot povesti cat m-am bucurat sa vad ca nu mi s-a cerut doar modelul initial (pentru care oricum m-am simtit vinovata, nefiind original) ci si alte idei, unele complet diferite.

     Pentru inceput am avut de facut o pereche similara cu originalul, insa pe culoarea gri, dar si un model inspirat dintr-un personaj din anime-ul Trigun: o pisicuta numita Kuroneko. Desi modelul e similar, a fost totusi o provocare pentru mine sa realizez forma capului, urechile si chiar si ochii, din cauza dimensiunii.

      Comanda care mi-a ramas in suflet, insa, a fost una venita pe ultima suta de metri, dar reprezentand un cadou special pentru o persoana speciala si cu o frumoasa poveste in spate, astfel incat nu m-am putut abtine. Cerinta a fost sa realizez astfel de cercei sub forma a doi catelusi, ce urmau sa ajunga la stapana a doi caini frumosi si cuminti pe care ii iubeste mult. Cum sa pot refuza asa ceva? Am stat pana noaptea tarziu, probabil pe la 2-3, am amestecat pasta de modelat pana m-au durut mainile, pentru a realiza culorile pe care le vroiam si apoi am inceput cu rabdare sa sculptez, avand poze cu modelele in fata. Nu au iesit exact la fel si in nici un caz nu au iesit perfect - mai am mult de invatat si de experimentat, insa pot spune ca in final am fost multumita de rezultat:





     Si modelele:

     


     Intre timp am contactat persoana care a facut modelul care m-a inspirat si am decis sa nu mai fac modelul original, insa ideea de animalut atarnat de ureche o pot mentine, deci astept in continuare daca aveti idei.

Povestea negricioaselor nazdravane

      Astazi intrerup povestile din trecut sau despre tehnici la modul general, si vreau sa va prezint o comanda terminata de curand si care imi e foarte draga. De ce? Pai in primul rand ca sunt pisicute, iar eu, desi iubesc toate animenele si ador si cainii, am o afectiune speciala pentru codatele torcatoare, cu toate ifosele si nazdravaniile lor. In al doilea rand pentru ca mi-a placut mult modelul inca de cand l-am vazut din intamplare pe DeviantART, cu mult inainte de a aparea prin multe alte locuri. Nu stiu daca ma gandisem sa ii fac si eu pentru mine, dar, oricum ar fi, nu am apucat. Asa ca atunci cand mi s-a cerut sa fac ceva similar, nu am putut decat sa ma bucur. Nu in ultimul rand, aceasta comanda imi este draga pentru ca a fost comandat din dragoste si oferit cadou, fiind de fapt a doua oara cand realizez ceva cu acelasi scop. Sunt tare bucuroasa cand vad barbati care decid sa faca un cadou diferit de cele clasice si care apreciaza handmade-ul. 

      Avand si eu doua astfel de specimene acasa, care reusesc sa ma calmeze cand am nevoie, dar si sa ma scoata din sarite uneori, modelul mi se pare definitoriu pentru specia pisiceasca. Nu stiu cum fac, dar nazdravanele mele reusesc cum necum sa alunece de pe ceva si sa ramana atarnate exact asa.

     Revenind la comanda in sine, am lucrat-o cu mult drag, dupa cum spuneam, dar asta nu inseamna ca nu am avut probleme. Cercelusii sunt modelati din lut polimeric Fimo, despre care am scris un pic si intr-un articol trecut. Capetele pisicutelor le-am refacut de 2-3 ori, pana cand mi-a placut ce a iesit, corpul l-am refacut si pe el la mai multe dimensiuni, pana mi s-a parut ca arata bine. In final, detaliile fetei am vrut sa fie un pic mai finute decat in varianta originala si chiar daca au iesit mai micute, in final efectul a fost placut si de cel care a comandat. Dupa ce s-a finalizat modelarea, am adaugat elementele metalice, capul fiind fixat pe suportul de cercei cu surub, iar corpul si codita necesitand cate un ac cu bucla. Dupa coacere am atasat elementul corpul elementului mobil de la cercelusi si, dupa ce am curatat eventualele scame si urme, am lacuit elementele. La final le-am imbinat in ce vedeti mai jos.

     Dupa cate am inteles, noii proprietare i-au placut si i-au fost admirati, deci sper sa va placa si voua. La cerere ii pot reface (usor diferiti) si in alte culori sau folosind alte animalute ca baza. Conteaza doar imaginatia voastra :) .
 
Pret: 30 RON

Modelaj si vise

  A cam venit timpul pentru o noua poveste, nu? Nu stiu daca o pot numi poveste, dat fiindca detaliile acestei tehnici s-au pierdut undeva prin trecut, printre vise si clipe. Sau poate este o alt fel de poveste, nu una din trecut, ci una care inca se intampla si va continua sa existe si in viitor.   
     Si cum nu vorbim de trecut, ar trebui sa incep prin a va spune la ce ma refer - este vorba de pasta polimerica, un lut colorat si extrem de fin si modelabil, ce poate fi copt la temperaturi joase (110 grade Celsius), astfel devenind foarte tare. Prin variatia de stiluri (mai, transparent, cu particule, metalic) si tehnici de pot fi aplicate, este una dintre cele mai versatile tehnici pe care le cunosc.
    La inceput din lipsa de unelte potrivite (masina de paste in special) pentru a realiza asa numitele cane-uri, si apoi deoarece am realizat ca imi doresc altceva, am decis sa explorez partea de modelare. Ador sa fac trandafiri si alte flori pentru bijuterii, dar si sa modelez animalute sau chiar personaje. Mi-a facut mare placere sa modelez personaje din diferite anime-uri (desene animate japoneze) dar, din pacate, nu mai am imagini individuale a modelelor vandute. Mi-a ramas doar aceasta imagine: 

    De curand am redescoperit aceasta tehnica si calmul pe care il resimt cand modelez in maini lutul colorat, dar si dorinta de perfectiune care ma face sa refac si de 2-3 ori un model pana cand iese cum imi doresc. Bineinteles ca povestea nu s-a terminat, ci raman in continuare multe de invatat si experimentat si o voi face prin comenzile voastre, ideile mele, sau pur si simplu stand intr-o seara, stand la birou cu lutul in fata, incercand ceva nou, fara un scop anume.

Jocul cu margele

     Astazi o sa va spun tot o poveste, chiar mai veche decat prima. De fapt aceasta poveste este despre primul meu contact cu handmade-ul, prin intermediul margelutelor de nisip. Pana in acea perioada, nu purtam bijuterii facute din alt material decat argint sau rar aur. Poate ca alt fel de metale as mai fi purtat, insa margelele nu-mi placeau de fel, si asta pentru ca eu vedeam in margele, tipul vechi de coliere si cercei cu margele mari si butucanoase, unite pe o ata si mi se pareau foarte demodate, sau oricum nepotrivite varstei mele.
    In clasa a 12-a, dupa mai bine de 4 ani de cand ma hotarasem ca nu am simt artistic, si dupa un an de pregatire pentru arhitectura, fiind, alaturi de fotografie, singurul tip de arta care consideram ca mi se potriveste (fiind mai tehnic), am redescoperit desenul. Am inceput cu stilul anime, apoi evoluand mai degraba spre ilustratie, dezvoltand usor-usor un stil propriu (povestea asta poate o sa v-o spun in alta zi). Cert este ca descoperisem platforma de arta DeviantART, unde imi expuneam lucrarile si primeam pareri, in acelasi timp descoperind alti artisti, dar si alte tipuri de arta. Asta am dat intr-o zi peste lucrarile artistei Ellygator si am ramas fascinata de ce se poate realiza din cateva margelute. De aici si pana la a cauta toate informatiile posibile despre micile minuni, de a descoperit cat de versatile pot fi, cate lucruri se pot realiza, a fost doar un pas.
    Nu stiu cat timp am pierdut cautand informatii, nu stiu cat timp mi-a luat sa reusesc sa gasesc in Romania furnizori de margelute, si mai ales nu stiu cat timp mi-a luat pana m-am hotarat sa pun mana si sa incerc un model. In acea perioada nu aveam nici venit propriu, nici o modalitate de a cumpara online, asa ca primele mele margelute au fost cumparate dintr-o mercerie. Si cum ma indragostisem de bratarile late si oricum nu-mi sta in fire sa aleg ceva usor, prima mea bratara arata asa:

     Inchizatorile reprezentau margelute facute tot din margele, dupa un model care mi-a dat mari dureri de cap.
     Au urmat si alte modele, precum:

(nu stiu a cata bratara a fost, insa lipsa de experienta si-a spus cuvantul, astfel ca unul dintre noduri s-a desfacut destul de repede, asa ca a ramas aruncata intr-o cutiuta, nepurtata, pana saptamana trecuta cand m-am hotarat s-o repar).

(cea din imagine este ultima realizata, insa am facut mai multe din acest model, bratari ce au ajuns cadou catre mama, bunica si niste prietene)
    Ulterior am descoperit cat de vast este handmade-ul si am experimentat atat de multe tehnici, incat micile margele au ramas pe un plan indepartat (desi nu uitate). Odata cu targul I Love Handmade am decis sa redescopar placerea de a realiza un lucru mare din elemente micute si sa incerc atatea modele pe care le salvasem in calculator si visam sa le realizez. Intre timp au aparut si mult mai multi distribuitori de materiale, inclusiv de margelute de nisip, au aparut frumoasele margelute Toho si superbele margele uniforme Delica (la care eu inca visez).
     Realizarea bijuteriilor din margelute de 2mm este foarte migalos, dar in acelasi timp relaxant pentru mine, fiind ceva de care nu ma pot desparti, si odata inceput ceva, parca dispare tot, nu mai exista timp, uit de probleme si de stres. Intr-un final, nu am reusit sa realizez nici o bratara in stilul celor care m-au inspirat sa incerc aceasta tehnica, insa indraznesc sa spun ca timpul nu este inca pierdut. Am realizat insa bratari, cercei si pandantive prin alte tehnici:

In loc de bine v-am gasit

     Poate ca ar fi trebuit sa incep printr-o postare de introducere, in care sa va spun cate ceva despre mine. Dar nu stiu cum se poate defini o persoana in cateva randuri, asa ca va spun ca ma numesc Andreea si desi activez in domeniul IT si ador ce fac (programare PHP pe moment), sunt atrasa de domeniul artei (incepand de la desen si pictura si pana la handmade) si ador sa fac lucrusoare prin diferite tehnici si sa incerc continuu lucruri noi. Mai multe despre mine veti afla prin lucrusoarele pe care le creez, prin postari si prin discutii. Pentru inceput m-am hotarat sa va spun povestea cerceilor peruvieni. Nu povestea traditiei lor, ci cum am ajuns sa ma indragostesc eu de aceasta tehnica. 


     Povestea lor incepe acum cativa ani, in Franta, pe stradutele stramte si rustice ale oraselului Nice. Intr-o plimbare fara tel exact prin centrul vechi al orasului, am descoperit un panou in fata unui magazin, cu tot felul de cercei. Nu imi mai amintesc ce mai era in magazin, cert este insa ca tare greu mi-a fost sa ma decid la 2 perechi de cercei, dupa ce m-am uitat fascinata la panou minute in sir.

Spre rusinea mea, nu mai stiu daca in respectiva plimbare eram singura sau ma insotea Alexandra Ivan si/sau Sabina, fiind impreuna cu mine la Nice pentru un concert. Imi amintesc insa cat se poate de clar un moment ulterior intoarcerii in tara cand am aratat noua achizitie unei prietene (sa-mi fie iertat, dar nu mai stiu exact cine), Sabina fiind de fata. Nu mai stiu exact ce conversatie a avut loc, insa replica Sabinei mi-a ramas in minte: “Dar stii ca poti face si tu?”. Pe atunci cred ca ma invarteam prin sfera margelutelor de nisip si a wire-wrapping-ului, asa ca remarca mi s-a parut putin exagerata: nu aveam uneltele necesare, nu aveam idee ce si cum. Si in mintea mea a ramas eticheta de “imposibil”, pentru o perioada. Cum am ajuns sa-mi pun ambitia sa incerc, nu stiu, dar peste catva timp m-am trezit cautand pe internet despre aceasta tehnica. Acum se mai gasesc 1-2 tutoriale, insa atunci am dat din intamplare de unul simplu, dar destul sa ma faca sa incerc.

Primele mele unelte au fost improvizate - o sarma groasa care am indoit-o astfel incat sa am un maner de care sa invart, o sarma mai subtire pentru baza, si una subtirica de cupru (singura pe care o aveam, de la tata probabil) pentru infasurat. Dupa 2-3 incercari nereusite, au iesit cerceii de mai jos:


 Venindu-mi, ca de obicei, in ajutor, tata mi-a creat micuta unealta pentru infasurat sarma - coiling Ghizmo (pe atunci nu se gasea la noi) pentru 2 dimensiuni. Am comandat si mai multe dimensiuni de sarma argintata si m-am pus pe treaba. Credeti ca avand uneltele si materialele potrivite mi-a fost usor? Bineinteles ca nu. Au mai urmat alte incercari, alte greseli, alti cercei aruncati, pana sa gasesc propria metoda de a da forma bazei, de a stabiliza sarma infasurata, de a pune ata, etc. Nu cred ca e perfect inca, mai am de invatat, mai am de experimentat, mai am de cautat sarma potrivita, dar cerceii mei au ajuns sa arate astfel:


Dar povestea cercelusilor nu s-a terminat aici. In afara de a experimenta cu tehnica, as vrea sa incerc alte forme de baza, sa combin culori, sa folosesc alte ate, sa creez alte forme cu altele. Este o tehnica mai flexibila decat pare, chiar si pe acest domeniu micut, al cerceilor.
Daca doriti o pereche, fie de aceasta forma, fie alta, in orice culori (pana la 4 tipuri de ate pot incapea destul de lejer), nu ezitati sa ma contactati si sa-mi spuneti ideile voastre. Pretul variaza intre 15 si 25 lei in functie de forma, numar de culori si tipul de sarma folosit.