Spirale din franturi de timp

Uneori ma simt ca si cum m-as fi trezit deodata afara dintr-un vortex, sau, de fapt, ma simt de parca am reusit sa ma indepartez pe moment de el, insa ameninta din nou sa ma cuprinda. Nu e neaparat ca vortexul sa fie ceva rau - el e insasi viata, cu bune si cu rele, care ma tine departe uneori de una dintre lumile care au ajuns sa-mi fie dragi.

Asa patesc uneori cu lucruri mari de care uit, sau, mai bine zis, uit cat sunt de importante si alteori cu lucruri mici. De exemplu o tehnica de handmade pe care am vrut s-o incerc demult sau am incercat-o odata si imi doresc sa revin la ea, dar imi gasesc timpul ocupat cu altceva. Si apoi, cand reusesc sa ma “rup” de vortexul ala temporal si reusesc sa fac acel ceva, parca simt ca mi-am recapatat o libertate pe care nu stiam ca o pierdusem.

O astfel de tehnica este cea de spiralare in Fimo, o tehnica pe care am incercat-o acum cativa ani, nu mi-a reusit si apoi am lasat-o deoparte. Cand am inceract din nou, avand in vedere unele sfaturi pe care le citisem, mi-a reusit si am reusit sa ma indragostesc iarasi de acest efect, atat de versatil: piesele rezultate mie una mi se pare ca pot fi jucause, dar si elegante:

Impletiri de amintiri

Poate nu multi stiu, dar eu ma cam lupt cu organizarea - imi place si vreau sa fiu organizata, dar tare greu reusesc si mai ales tare greu ma tin de organizare. Dar nu ma las batuta :D . Si ca sa am inspiratie, ma ajuta Pinterest si pe undeva prin gaura asta neagra, am dat eu de un articol despre curatenie/organizare care se axa pe un trend al minimalismului. Unul dintre sfaturile date era chiar despre articolele de lucru manual ("crafts", daca e s-o lasam pe engleza) si spunea ca daca nu ai folosit ceva in ultimele 6 luni, sa-l dai sau sa-l arunci. Hehe, oamenii astia nu m-au cunoscut pe mine (si bag mana in foc ca nu sunt singura nebuna :P ). Avand in vedere cate tehnici imi plac si cate activitati am avut prin viata personala in ultima vreme (mai ales in ultimul an), e cam greu sa gasesc ceva utilizat in ultimele 6 luni. Si ca sa arat un exemplu si mai exagerat, aflati ca de tehnica macrame nu ma mai atinsesem de vre-o 2 ani, pana sa vad la Andreea niste margelute de ceramica superbe pe care le-am vazut imediat pe o sfoara cu tot felul de nodulete. Si ca sa fie treaba treaba, in prima saptamana a anului asta am primit o comanda de 3 bratarici in tehnica asta, de pe Crafty, unde aveam un cont parasit de cel putin 1 an, poate mai mult. Asa ca, dupa 2 ani de pauza, revin cu 4 bratarele noi, plus ultima bratarica facuta inainte de pauza si o promisiune ca voi mai face (idei am o gramada, iar snur cerat si margele tocmai am luat).

Imitand natura

      Mi-am dat seama zilele astea ca, desi am incercat sa fac un blog pentru lucrusoarele pe care le fac, pentru a da cateva informatii celor care le doresc sau celor care doar le admira, am ajuns sa fac un coltisor personal, cu povesti si vise, nu chiar un jurnal, dar nici potrivit pentru un magazin. Mai degraba este potrivit pentru cei carora le place sa citeasca. O fi bine, o fi rau? Nici nu mai stiu.

Asa ca astazi, desi stau la coada multe lucrusoare frumoase cu povesti care mai de care mai interesante, o sa va spun o poveste mai veche, una aproape de sufletul meu.

     Povestea asta incepe cam pe cand abia descoperisem handmade-ul (de fapt inca nu stiam termenul de handmade si nici toata aceasta lume minunata) si aveam prin casa doar cateva pungi micute cu margelute de nisip si o sarma argintie primita de la cineva (magazinele de crafts erau inca la inceput si se gaseau greu materiale). 

     Nu stiu cum am dat intr-o zi de imagini ale unor copacei facuti din sarma si margele si nu stiu nici cand m-am hotarat sa fac unul pentru mama, de Craciun. Nu stiam cum se realizeaza, nu aveam materialele necesare, dar stiam ca vreau sa il fac. Nu cred ca mai este nevoie sa va spun ca am pierdut ore intregi cautand metode de realizare, analizand imagini cu astfel de copacei si cautand informatii despre materiale. Pe atunci erau foarte putine magazine online si pentru bugetul meu de student taxele de livrare erau prea mult, asa ca, intr-un final, am folosit margelutele de nisip pe care le aveam deja si o sarma de cupru recuparata de tata din bobine vechi.
     
     As vrea sa spun ca asta e sfarsitul povestii, ca totul a mers struna, dar nu a fost de loc asa. Prima sarma incercata era mult prea subtire si sub greutatea margelutelor de nisip ramurelele isi pierdeau forma, lucru pe care l-am realizat dupa ce realizasem deja cateva crengute. Dupa cateva incercari nereusite, crengute rupte sau refacute, am reusit sa gasesc o sarma de dimensiune acceptabila si o tehnica buna de realizare.
    
     Cel mai dificil aspect a fost sa lucrez seara, acasa, in timp ce mama era in camera alaturata. Aveam totul intr-o cutie la indemana si tineam afara numai ce aveam nevoie astfel ca atunci cand se deschidea usa aruncam repede in ea ce lucram. A existat o situatie tragi-comica in momentul in care mama a intrat in camera, eu aruncasem repede crenguta la care lucram in cutie, din care insa atarnau cateva sarmulite. Aici intervine Missy, prima mea pisicuta, pe atunci un zgamboi mic si jucaus care imediat a inceput sa traga de sarmulite :D . Am reusit s-o iau de acolo inainte sa observe mama si sa intrebe ce erau sarmele, asa ca, in final, nu a banuit nimic.

     La final a rezultat ce vedeti in poza de mai sus (singura pe care am facut-o, desi copacelul este inca intreg, la mama acasa). La prima vedere mama nu a parut prea impresionata de cadou, pana cand i-am dat cumva de inteles ca este facut de mine (era convinsa ca este cumparat fiindca uitasem eticheta pe ghiveci). M-am simtit extraordinar stiind ca nu si-a imaginat ca e facut de mine si mai ales cand primit aceleasi opinii si de la alte persoane (a fost asa de mandra ca le arata tuturor ce cadou primise).

     In final, pot spune ca a fost un moment unic in experienta mea cu lumea handmade (si nu numai prin prisma faptului ca nu am mai facut nici un copacel de atunci) si va ramane clar intr-un loc special in inima mea.

Jocul cu margele

     Astazi o sa va spun tot o poveste, chiar mai veche decat prima. De fapt aceasta poveste este despre primul meu contact cu handmade-ul, prin intermediul margelutelor de nisip. Pana in acea perioada, nu purtam bijuterii facute din alt material decat argint sau rar aur. Poate ca alt fel de metale as mai fi purtat, insa margelele nu-mi placeau de fel, si asta pentru ca eu vedeam in margele, tipul vechi de coliere si cercei cu margele mari si butucanoase, unite pe o ata si mi se pareau foarte demodate, sau oricum nepotrivite varstei mele.
    In clasa a 12-a, dupa mai bine de 4 ani de cand ma hotarasem ca nu am simt artistic, si dupa un an de pregatire pentru arhitectura, fiind, alaturi de fotografie, singurul tip de arta care consideram ca mi se potriveste (fiind mai tehnic), am redescoperit desenul. Am inceput cu stilul anime, apoi evoluand mai degraba spre ilustratie, dezvoltand usor-usor un stil propriu (povestea asta poate o sa v-o spun in alta zi). Cert este ca descoperisem platforma de arta DeviantART, unde imi expuneam lucrarile si primeam pareri, in acelasi timp descoperind alti artisti, dar si alte tipuri de arta. Asta am dat intr-o zi peste lucrarile artistei Ellygator si am ramas fascinata de ce se poate realiza din cateva margelute. De aici si pana la a cauta toate informatiile posibile despre micile minuni, de a descoperit cat de versatile pot fi, cate lucruri se pot realiza, a fost doar un pas.
    Nu stiu cat timp am pierdut cautand informatii, nu stiu cat timp mi-a luat sa reusesc sa gasesc in Romania furnizori de margelute, si mai ales nu stiu cat timp mi-a luat pana m-am hotarat sa pun mana si sa incerc un model. In acea perioada nu aveam nici venit propriu, nici o modalitate de a cumpara online, asa ca primele mele margelute au fost cumparate dintr-o mercerie. Si cum ma indragostisem de bratarile late si oricum nu-mi sta in fire sa aleg ceva usor, prima mea bratara arata asa:

     Inchizatorile reprezentau margelute facute tot din margele, dupa un model care mi-a dat mari dureri de cap.
     Au urmat si alte modele, precum:

(nu stiu a cata bratara a fost, insa lipsa de experienta si-a spus cuvantul, astfel ca unul dintre noduri s-a desfacut destul de repede, asa ca a ramas aruncata intr-o cutiuta, nepurtata, pana saptamana trecuta cand m-am hotarat s-o repar).

(cea din imagine este ultima realizata, insa am facut mai multe din acest model, bratari ce au ajuns cadou catre mama, bunica si niste prietene)
    Ulterior am descoperit cat de vast este handmade-ul si am experimentat atat de multe tehnici, incat micile margele au ramas pe un plan indepartat (desi nu uitate). Odata cu targul I Love Handmade am decis sa redescopar placerea de a realiza un lucru mare din elemente micute si sa incerc atatea modele pe care le salvasem in calculator si visam sa le realizez. Intre timp au aparut si mult mai multi distribuitori de materiale, inclusiv de margelute de nisip, au aparut frumoasele margelute Toho si superbele margele uniforme Delica (la care eu inca visez).
     Realizarea bijuteriilor din margelute de 2mm este foarte migalos, dar in acelasi timp relaxant pentru mine, fiind ceva de care nu ma pot desparti, si odata inceput ceva, parca dispare tot, nu mai exista timp, uit de probleme si de stres. Intr-un final, nu am reusit sa realizez nici o bratara in stilul celor care m-au inspirat sa incerc aceasta tehnica, insa indraznesc sa spun ca timpul nu este inca pierdut. Am realizat insa bratari, cercei si pandantive prin alte tehnici: