N-am mai scris de mult o poveste lunga si frumoasa, asa ca se cam cerea, nu-i asa? :D Lucrarea pe care vreau sa v-o arat astazi este insasi definitia vorbei romanesti “Ai grija ce-ti doresti, ca ti se poate indeplini”.
Acum putin timp, revenind la lucrul handmade si, implicit, la CreativeSEA dupa o pauza mult prea mare, am simtit nevoia de o provocare, de o idee noua, intrucat ale mele erau prea multe si prea haotice. Asa ca m-am hotarat sa fac un giveaway, in care tema a fost gasirea unei idei/unei provocari (despre rezultatul lui va povestesc in curand :D ). Ei, cam pe cand incepusera sa vina sugestiile pentru giveaway, am primit un telefon cu o comanda simpla de explicat, dar care pe mine m-a lasat fara cuvinte: “domnul Goe”. Dupa o scurta pauza, mi-am gasit un dram de curaj sa intreb: “Pai, cum, domnul Goe? Cel din povestile lui Caragiale?”. “Da” a venit raspunsul. Mintea mea o luase deja la goana. Nu modelasem niciodata o figurina cat de cat umana, daramite sa fac reprezentatia unui personaj pe care il vazusem doar in imaginatie? Si pentru ca nu era de ajuns, a venit si completarea: “Se poate sa aiba manusi de box si centura de karate?”. Deja creierasul meu cred ca nu mai stia pe unde sa se ascunda si sa-mi spuna ca nu-i o idee buna. Nu mai bine stau eu in banca mea si fac lucruri mai usoare, floricele de exemplu, ca tot imi plac asa de mult? Sa va mai spun ca asta a venit intr-o perioada cu lipsa crunta de timp si stres maxim? Dar cum era sa refuz asa o provocare? Toate celulele mele luptau cu rationalul si in minte deja mi se invarteau imagini, care coborau usor pe fata, conturandu-se intr-un ranjet cum am eu deobicei cand fac ce iubesc. Nu e nevoie sa va mai spun ca nu am putut spune nu, asa-i? M-am pus, deci, pe cautat: cum modelez o figurina simpluta din Fimo, de unde incep, cum ar trebui imbracat personajul, cum ar trebui sa arate si, mai ales, cum fac eu sa nu fie iesite din peisaj celelalte 2 cereri?
Dupa ce am recitit povestea lui Goe si am cautat poze reprezentand costumase de marinar pentru baieti din acea epoca, am facut o schita rapida, pe care am trimis-o clientei. A urmat o discutie de mai bine de 2-3 ore in care am pus la punct detalii, am decis costumasul si pozitia corpului si, dupa ce am refacut schita de mai multe ori, am ajuns la un model final.
De aici a inceput munca propriu zisa - facut si refacut capsorul de cateva ori (apropos - am aflat ca e idee foarte proasta sa lucrezi obosit pe la 12-1 noaptea :P ), facut armatura corpului, integrat capsorul si adaugat “muschi” si hainute. Dupa ce am bibilit vre-o 3 seri, cateva ore bune la forma si detaliile fetei, am crezut (sau, mai bine zis, sperat) ca la corp va si totul mai usor. De unde atat? Pozitia bratelor, detaliile mainilor cu manusi MMA, corelate cu mania mea pentru falduri, au mai adaugat cateva ore bune de lucru, refacut pe alocuri si stres cand ceasul arata 1-2 noaptea si stiam ca a doua zi ma trezesc la 7.
Intr-un final eram multumita, clienta era incantata, asa ca venise timpul ca Goe sa prinda putina culoare. Am adunat asadar cele mai subtiri pensule pe care le aveam (dar si cateva medii, pentru amestecat si zonele mari) si culorile acrilice si am inceput sa ma jos amestecand culori. Ce nuanta de bleu-marin sa fie costumasul? Dar pielea, cum fac sa nu-mi iasa nici roz, dar nici prea galbena? Cel mai important aspect era, insa, sa nu las urme de pensula. Asa ca am facut mai multe straturi (adica minim 5-6 pe fiecare zona) de acrilic diluat, pentru a obtine totusi culoarea intensa.
Cam asta ar fi, pe scurt (da, pe scurt :P ) povestea lui Goe al meu. Prima mea figurina modelata din Fimo si a doua figurina pictata cu acrilice. E perfect? Nu, bineinteles. Dar as minti sa spun ca nu sunt mandra de el. Sunt chiar foarte mandra si parca de abia astept sa incerc din nou, sa vad daca imi va iesi mai bine.
