Mi-am dat seama zilele astea ca, desi am incercat sa fac un blog pentru lucrusoarele pe care le fac, pentru a da cateva informatii celor care le doresc sau celor care doar le admira, am ajuns sa fac un coltisor personal, cu povesti si vise, nu chiar un jurnal, dar nici potrivit pentru un magazin. Mai degraba este potrivit pentru cei carora le place sa citeasca. O fi bine, o fi rau? Nici nu mai stiu.
Asa ca astazi, desi stau la coada multe lucrusoare frumoase cu povesti care mai de care mai interesante, o sa va spun o poveste mai veche, una aproape de sufletul meu.
Povestea asta incepe cam pe cand abia descoperisem handmade-ul (de fapt inca nu stiam termenul de handmade si nici toata aceasta lume minunata) si aveam prin casa doar cateva pungi micute cu margelute de nisip si o sarma argintie primita de la cineva (magazinele de crafts erau inca la inceput si se gaseau greu materiale).
Nu stiu cum am dat intr-o zi de imagini ale unor copacei facuti din sarma si margele si nu stiu nici cand m-am hotarat sa fac unul pentru mama, de Craciun. Nu stiam cum se realizeaza, nu aveam materialele necesare, dar stiam ca vreau sa il fac. Nu cred ca mai este nevoie sa va spun ca am pierdut ore intregi cautand metode de realizare, analizand imagini cu astfel de copacei si cautand informatii despre materiale. Pe atunci erau foarte putine magazine online si pentru bugetul meu de student taxele de livrare erau prea mult, asa ca, intr-un final, am folosit margelutele de nisip pe care le aveam deja si o sarma de cupru recuparata de tata din bobine vechi.
As vrea sa spun ca asta e sfarsitul povestii, ca totul a mers struna, dar nu a fost de loc asa. Prima sarma incercata era mult prea subtire si sub greutatea margelutelor de nisip ramurelele isi pierdeau forma, lucru pe care l-am realizat dupa ce realizasem deja cateva crengute. Dupa cateva incercari nereusite, crengute rupte sau refacute, am reusit sa gasesc o sarma de dimensiune acceptabila si o tehnica buna de realizare.
Cel mai dificil aspect a fost sa lucrez seara, acasa, in timp ce mama era in camera alaturata. Aveam totul intr-o cutie la indemana si tineam afara numai ce aveam nevoie astfel ca atunci cand se deschidea usa aruncam repede in ea ce lucram. A existat o situatie tragi-comica in momentul in care mama a intrat in camera, eu aruncasem repede crenguta la care lucram in cutie, din care insa atarnau cateva sarmulite. Aici intervine Missy, prima mea pisicuta, pe atunci un zgamboi mic si jucaus care imediat a inceput sa traga de sarmulite :D . Am reusit s-o iau de acolo inainte sa observe mama si sa intrebe ce erau sarmele, asa ca, in final, nu a banuit nimic.
La final a rezultat ce vedeti in poza de mai sus (singura pe care am facut-o, desi copacelul este inca intreg, la mama acasa). La prima vedere mama nu a parut prea impresionata de cadou, pana cand i-am dat cumva de inteles ca este facut de mine (era convinsa ca este cumparat fiindca uitasem eticheta pe ghiveci). M-am simtit extraordinar stiind ca nu si-a imaginat ca e facut de mine si mai ales cand primit aceleasi opinii si de la alte persoane (a fost asa de mandra ca le arata tuturor ce cadou primise).
In final, pot spune ca a fost un moment unic in experienta mea cu lumea handmade (si nu numai prin prisma faptului ca nu am mai facut nici un copacel de atunci) si va ramane clar intr-un loc special in inima mea.
