Vi-l amintiti pe domnul Goe?

N-am mai scris de mult o poveste lunga si frumoasa, asa ca se cam cerea, nu-i asa? :D Lucrarea pe care vreau sa v-o arat astazi este insasi definitia vorbei romanesti “Ai grija ce-ti doresti, ca ti se poate indeplini”. 

Acum putin timp, revenind la lucrul handmade si, implicit, la CreativeSEA dupa o pauza mult prea mare, am simtit nevoia de o provocare, de o idee noua, intrucat ale mele erau prea multe si prea haotice. Asa ca m-am hotarat sa fac un giveaway, in care tema a fost gasirea unei idei/unei provocari (despre rezultatul lui va povestesc in curand :D ). Ei, cam pe cand incepusera sa vina sugestiile pentru giveaway, am primit un telefon cu o comanda simpla de explicat, dar care pe mine m-a lasat fara cuvinte: “domnul Goe”. Dupa o scurta pauza, mi-am gasit un dram de curaj sa intreb: “Pai, cum, domnul Goe? Cel din povestile lui Caragiale?”. “Da” a venit raspunsul. Mintea mea o luase deja la goana. Nu modelasem niciodata o figurina cat de cat umana, daramite sa fac reprezentatia unui personaj pe care il vazusem doar in imaginatie? Si pentru ca nu era de ajuns, a venit si completarea: “Se poate sa aiba manusi de box si centura de karate?”. Deja creierasul meu cred ca nu mai stia pe unde sa se ascunda si sa-mi spuna ca nu-i o idee buna. Nu mai bine stau eu in banca mea si fac lucruri mai usoare, floricele de exemplu, ca tot imi plac asa de mult?  Sa va mai spun ca asta a venit intr-o perioada cu lipsa crunta de timp si stres maxim? Dar cum era sa refuz asa o provocare? Toate celulele mele luptau cu rationalul si in minte deja mi se invarteau imagini, care coborau usor pe fata, conturandu-se intr-un ranjet cum am eu deobicei cand fac ce iubesc. Nu e nevoie sa va mai spun ca nu am putut spune nu, asa-i? M-am pus, deci, pe cautat: cum modelez o figurina simpluta din Fimo, de unde incep, cum ar trebui imbracat personajul, cum ar trebui sa arate si, mai ales, cum fac eu sa nu fie iesite din peisaj celelalte 2 cereri?

Dupa ce am recitit povestea lui Goe si am cautat poze reprezentand costumase de marinar pentru baieti din acea epoca, am facut o schita rapida, pe care am trimis-o clientei. A urmat o discutie de mai bine de 2-3 ore in care am pus la punct detalii, am decis costumasul si pozitia corpului si, dupa ce am refacut schita de mai multe ori, am ajuns la un model final.

De aici a inceput munca propriu zisa - facut si refacut capsorul de cateva ori (apropos - am aflat ca e idee foarte proasta sa lucrezi obosit pe la 12-1 noaptea :P ), facut armatura corpului, integrat capsorul si adaugat “muschi” si hainute. Dupa ce am bibilit vre-o 3 seri, cateva ore bune la forma si detaliile fetei, am crezut (sau, mai bine zis, sperat) ca la corp va si totul mai usor. De unde atat? Pozitia bratelor, detaliile mainilor cu manusi MMA, corelate cu mania mea pentru falduri, au mai adaugat cateva ore bune de lucru, refacut pe alocuri si stres cand ceasul arata 1-2 noaptea si stiam ca a doua zi ma trezesc la 7.

Intr-un final eram multumita, clienta era incantata, asa ca venise timpul ca Goe sa prinda putina culoare. Am adunat asadar cele mai subtiri pensule pe care le aveam (dar si cateva medii, pentru amestecat si zonele mari) si culorile acrilice si am inceput sa ma jos amestecand culori. Ce nuanta de bleu-marin sa fie costumasul? Dar pielea, cum fac sa nu-mi iasa nici roz, dar nici prea galbena? Cel mai important aspect era, insa, sa nu las urme de pensula. Asa ca am facut mai multe straturi (adica minim 5-6 pe fiecare zona) de acrilic diluat, pentru a obtine totusi culoarea intensa.

Cam asta ar fi, pe scurt (da, pe scurt :P ) povestea lui Goe al meu. Prima mea figurina modelata din Fimo si a doua figurina pictata cu acrilice. E perfect? Nu, bineinteles. Dar as minti sa spun ca nu sunt mandra de el. Sunt chiar foarte mandra si parca de abia astept sa incerc din nou, sa vad daca imi va iesi mai bine.

Din nou despre modelaj

      Acum cativa ani nu as fi crezut niciodata sa fiu in stare sa modelez. Poate tot la fel cum nu credeam ca sunt in stare sa desenez cu ceva mai multi ani in urma. Asa cum acum nu cred ca as putea face multe alte lucruri. Inca sustin ca nu am talent, dar cu multa munca, pot spune ca uneori ajung sa fiu multumita de ce fac. Relativ. Multumita total nu voi fi niciodata. Cineva imi spunea ca sunt cel mai dur critic la adresa propriei mele munci. Da, sunt. Si nu mi se pare un lucru rau. Poate doar uneori. 

     Revenind insa la ce spuneam, nu credeam ca voi fi in stare sa modelez. Am inceput, ca multe altele, prin modele simple si tutoriale. O caracatita, o picatura, un cap de pisicuta, mai tarziu un trandafir. Apoi mai multi trandafiri. Ii adoram, reusind sa complementeze atat de bine elemente de metal. 

     Nu stiu cum am hotarat deodata sa incerc si un personaj. Vazusem prea multe pe DeviantART cred. Am ales o reprezentare simpla - un chibi (caricatura din lumea anime), dar am ales personajul care mi-a marcat copilaria: Sailor Moon. Pentru ca, dupa cum am mai zis, de cele mai multe ori reusesc sa ma complic. Am folosit Fimo ramas de la alte modele, amestecat. Nu stiu cat a durat, dar stiu sigur ca l-am carat dupa mine mult timp, a calatorit chiar si la tara cred.

     Apoi a venit Nijikonul. V-am mai povestit de el in celalalt articol (este o conventie pentru fanii anime). Si m-am trezit la o luna distanta, nestiind exact ce vreau sa fac. Am inceput sa rascolesc internetul dupa personaje din anime-uri, micute si dragute, pe care sa le pot modela. L-am ales pe Pikachu, Totoro, Mokona, pokemon-ul Eevee si Kirara din Inuyasha. Si am mai vrut sa fac si un ursulet panda, un catel, o pisicuta si cativa ursuleti “de plus”. Fiecare a fost o mica sau mare provocare, fiecare mi-a mancat mai multe sau mai putine ore si pe fiecare le-am urat si le-am iubit in acelasi timp. Si cand si-au gasit stapani iubitori, eram gata sa o iau de la capat. 

     Nu pot sa va spun de ce m-am oprit. Facultate, viata, lene, alte hobby-uri. Cate putin din toate. Pasta de modelat a ramas uitata intr-o cutie, alaturi de restul materialelor. Dar n-am uitat de ea. Am vrut de multe ori sa ma intorc, dar alte tehnici m-au acaparat. Asta pana cand cineva a observat modelajul printre multitudinea de tehnici care m-au fascinat si m-a intrebat daca pot realiza nazdravanele pisicute atarnate. Restul povestii il stiti dintr-un articol anterior. Ce a urmat, dupa cum spuneam si ieri, m-a luat total prin surprindere. Nu numai ca au fost apreciate si au existat doritori pentru acest model, dar au existat persoane care au avut incredere in mine destul cat ca imi incredinteze ceva total diferit. M-a atras provocarea, am adorat ideea de a face ceva diferit, am studiat poze si m-am apucat de lucru. Am incercat, am desfacut si refacut, am avut un critic langa mine plus unul in propria persoana, m-am culcat bine dupa miezul noptii cu ochii in ceata si spatele in pioneze. In final eu zic ca a meritat. Sper ca cei la care au ajuns animalutele sa primeasca ce si-au dorit, ce au sperat.

     Pentru mine a meritat. Zambesc cu gura pana la urechi numai cand ma gandesc ca mai am ceva de facut, ador sa fac documentarea, sa caut imagini cu modele, sa caut alte modele si idei. Astept deci in continuare ideile voastre, astept noi provocari, cu toate noptile pe jumatate dormite, cu toate orele pierdute si cu toate orele de cautari si planificari. Imi place tot procesul, si ce e bine, si ce e mai greu.

     La final, va las alti doi nazdravani, de data asta din rasa Westie Terrier. Va las pe voi sa hotarati daca mi-au iesit asemanatori cu realitatea:

Modelaj si vise

  A cam venit timpul pentru o noua poveste, nu? Nu stiu daca o pot numi poveste, dat fiindca detaliile acestei tehnici s-au pierdut undeva prin trecut, printre vise si clipe. Sau poate este o alt fel de poveste, nu una din trecut, ci una care inca se intampla si va continua sa existe si in viitor.   
     Si cum nu vorbim de trecut, ar trebui sa incep prin a va spune la ce ma refer - este vorba de pasta polimerica, un lut colorat si extrem de fin si modelabil, ce poate fi copt la temperaturi joase (110 grade Celsius), astfel devenind foarte tare. Prin variatia de stiluri (mai, transparent, cu particule, metalic) si tehnici de pot fi aplicate, este una dintre cele mai versatile tehnici pe care le cunosc.
    La inceput din lipsa de unelte potrivite (masina de paste in special) pentru a realiza asa numitele cane-uri, si apoi deoarece am realizat ca imi doresc altceva, am decis sa explorez partea de modelare. Ador sa fac trandafiri si alte flori pentru bijuterii, dar si sa modelez animalute sau chiar personaje. Mi-a facut mare placere sa modelez personaje din diferite anime-uri (desene animate japoneze) dar, din pacate, nu mai am imagini individuale a modelelor vandute. Mi-a ramas doar aceasta imagine: 

    De curand am redescoperit aceasta tehnica si calmul pe care il resimt cand modelez in maini lutul colorat, dar si dorinta de perfectiune care ma face sa refac si de 2-3 ori un model pana cand iese cum imi doresc. Bineinteles ca povestea nu s-a terminat, ci raman in continuare multe de invatat si experimentat si o voi face prin comenzile voastre, ideile mele, sau pur si simplu stand intr-o seara, stand la birou cu lutul in fata, incercand ceva nou, fara un scop anume.