Vi-l amintiti pe domnul Goe?

N-am mai scris de mult o poveste lunga si frumoasa, asa ca se cam cerea, nu-i asa? :D Lucrarea pe care vreau sa v-o arat astazi este insasi definitia vorbei romanesti “Ai grija ce-ti doresti, ca ti se poate indeplini”. 

Acum putin timp, revenind la lucrul handmade si, implicit, la CreativeSEA dupa o pauza mult prea mare, am simtit nevoia de o provocare, de o idee noua, intrucat ale mele erau prea multe si prea haotice. Asa ca m-am hotarat sa fac un giveaway, in care tema a fost gasirea unei idei/unei provocari (despre rezultatul lui va povestesc in curand :D ). Ei, cam pe cand incepusera sa vina sugestiile pentru giveaway, am primit un telefon cu o comanda simpla de explicat, dar care pe mine m-a lasat fara cuvinte: “domnul Goe”. Dupa o scurta pauza, mi-am gasit un dram de curaj sa intreb: “Pai, cum, domnul Goe? Cel din povestile lui Caragiale?”. “Da” a venit raspunsul. Mintea mea o luase deja la goana. Nu modelasem niciodata o figurina cat de cat umana, daramite sa fac reprezentatia unui personaj pe care il vazusem doar in imaginatie? Si pentru ca nu era de ajuns, a venit si completarea: “Se poate sa aiba manusi de box si centura de karate?”. Deja creierasul meu cred ca nu mai stia pe unde sa se ascunda si sa-mi spuna ca nu-i o idee buna. Nu mai bine stau eu in banca mea si fac lucruri mai usoare, floricele de exemplu, ca tot imi plac asa de mult?  Sa va mai spun ca asta a venit intr-o perioada cu lipsa crunta de timp si stres maxim? Dar cum era sa refuz asa o provocare? Toate celulele mele luptau cu rationalul si in minte deja mi se invarteau imagini, care coborau usor pe fata, conturandu-se intr-un ranjet cum am eu deobicei cand fac ce iubesc. Nu e nevoie sa va mai spun ca nu am putut spune nu, asa-i? M-am pus, deci, pe cautat: cum modelez o figurina simpluta din Fimo, de unde incep, cum ar trebui imbracat personajul, cum ar trebui sa arate si, mai ales, cum fac eu sa nu fie iesite din peisaj celelalte 2 cereri?

Dupa ce am recitit povestea lui Goe si am cautat poze reprezentand costumase de marinar pentru baieti din acea epoca, am facut o schita rapida, pe care am trimis-o clientei. A urmat o discutie de mai bine de 2-3 ore in care am pus la punct detalii, am decis costumasul si pozitia corpului si, dupa ce am refacut schita de mai multe ori, am ajuns la un model final.

De aici a inceput munca propriu zisa - facut si refacut capsorul de cateva ori (apropos - am aflat ca e idee foarte proasta sa lucrezi obosit pe la 12-1 noaptea :P ), facut armatura corpului, integrat capsorul si adaugat “muschi” si hainute. Dupa ce am bibilit vre-o 3 seri, cateva ore bune la forma si detaliile fetei, am crezut (sau, mai bine zis, sperat) ca la corp va si totul mai usor. De unde atat? Pozitia bratelor, detaliile mainilor cu manusi MMA, corelate cu mania mea pentru falduri, au mai adaugat cateva ore bune de lucru, refacut pe alocuri si stres cand ceasul arata 1-2 noaptea si stiam ca a doua zi ma trezesc la 7.

Intr-un final eram multumita, clienta era incantata, asa ca venise timpul ca Goe sa prinda putina culoare. Am adunat asadar cele mai subtiri pensule pe care le aveam (dar si cateva medii, pentru amestecat si zonele mari) si culorile acrilice si am inceput sa ma jos amestecand culori. Ce nuanta de bleu-marin sa fie costumasul? Dar pielea, cum fac sa nu-mi iasa nici roz, dar nici prea galbena? Cel mai important aspect era, insa, sa nu las urme de pensula. Asa ca am facut mai multe straturi (adica minim 5-6 pe fiecare zona) de acrilic diluat, pentru a obtine totusi culoarea intensa.

Cam asta ar fi, pe scurt (da, pe scurt :P ) povestea lui Goe al meu. Prima mea figurina modelata din Fimo si a doua figurina pictata cu acrilice. E perfect? Nu, bineinteles. Dar as minti sa spun ca nu sunt mandra de el. Sunt chiar foarte mandra si parca de abia astept sa incerc din nou, sa vad daca imi va iesi mai bine.

Despre vise si cateva seturi de bijuterii

Vreau sa ma plimb, prin campii si peste dealuri, sa alerg la munte si sa fac poze, vreau sa pedalez printre lanuri de grau si prin paduri cu flori, vreau sa ma joc cu firele mele, cu margele si sarma si sa creez povesti din pasta de modelat, vreau sa ma pierd in filele cartilor si sa ma trezeasca la realitate o adiere de vant cu miros de flori de cais, vreau sa ma refugiez in bucatarie printre linguri si mirodenii sau sa uit de mine in gradina cu flori, cu mainile in pamant. Da, vreau multe si tin de visele mele micute sau mari cu toata puterea mea, s-au lipit de mine si nu vreau sa renunt la nici una. Dar ce sa faci cand lucrul care iti permite sa te cufunzi in vise este cel care iti ia timpul de a visa? Ei, dar eu nu ma las, ma incapatanez sa gasesc timpul unde s-a ascuns, prin salile din facultate, pe holurile liceului, in podul casei bunicii sau printre crengile pomilor in care ma cataram si sa-l culeg cu rabdare, sa-mi ajunga cate putin pentru fiecare vis.

Cand timpul nu mai e dusman

"Mai e mult pana departe?" 

"Ca de ici pana colea"

Stiti vorba asta? Ciudat e cand se lungeste drumul si toata fiinta iti spune ca nu e bine, ca sunt alte drumuri de batut, dar cel pe care mergi e asa frumos, ca nici nu mai conteaza. Si-ti vine sa opresti timpul din goana lui nebuna, sa-l indemni sa priveasca in jur, dar cum el nu se opreste, ramai tu, sa admiri natura in verde visator cu flori cu parfum de speranta. Si stii ca te va trezi ceva sau cineva, poate mult prea brusc si prea dur, dar pana atunci clipa e a ta.

In ultima vreme am facut floricele, multe si variate. Si de fiecare data vad cum timpul zboara si-l las sa zboare, pentru ca momentul e al meu si fiecare petala pe care o pun imi aduce o clipa numai a mea, iar cand toate ajung sa formeze un intreg, bucuria aceea e tot a mea, dar de data asta nu numai a mea - pentru ca e si a lor, a celor care vor purta lucrusoarele inflorate si fericirea lor e si mai frumoasa. Iar eu le multumesc din suflet tuturor celor care o impart cu mine.

Spirale din franturi de timp

Uneori ma simt ca si cum m-as fi trezit deodata afara dintr-un vortex, sau, de fapt, ma simt de parca am reusit sa ma indepartez pe moment de el, insa ameninta din nou sa ma cuprinda. Nu e neaparat ca vortexul sa fie ceva rau - el e insasi viata, cu bune si cu rele, care ma tine departe uneori de una dintre lumile care au ajuns sa-mi fie dragi.

Asa patesc uneori cu lucruri mari de care uit, sau, mai bine zis, uit cat sunt de importante si alteori cu lucruri mici. De exemplu o tehnica de handmade pe care am vrut s-o incerc demult sau am incercat-o odata si imi doresc sa revin la ea, dar imi gasesc timpul ocupat cu altceva. Si apoi, cand reusesc sa ma “rup” de vortexul ala temporal si reusesc sa fac acel ceva, parca simt ca mi-am recapatat o libertate pe care nu stiam ca o pierdusem.

O astfel de tehnica este cea de spiralare in Fimo, o tehnica pe care am incercat-o acum cativa ani, nu mi-a reusit si apoi am lasat-o deoparte. Cand am inceract din nou, avand in vedere unele sfaturi pe care le citisem, mi-a reusit si am reusit sa ma indragostesc iarasi de acest efect, atat de versatil: piesele rezultate mie una mi se pare ca pot fi jucause, dar si elegante:

Pisicute elegante

Continuand cu seria povestilor de demult, va prezint astazi niste pisicute care au poposit in atelierul CreativeSEA acum ceva timp, niste pisicute negre, frumoase si elegante. Nu sunt precum pisicutele nazdravane, ele reusind sa lase urechile stapanilor in pace, insa le place sa stea cat mai aproape de sufletul lor, pe piept sau chiar pe gat. Si stau acolo cuminti, frumoase, ca un bibelou, fara sa darame margelutele sau sa se joace cu panglica de prindere. Pisicutele cuminti si-au gasit deja stapani, insa mi-e tare dor de ele, asa ca sper sa apuc sa le mai aduc niste surioare in curand.

Perechi de vise

De curand, o prietena de pe Facebook a share-uit un articol care a dat voce unor idei ce imi dadeau tarcoale de mult, dar le ascundeam, simtindu-ma parca vinovata de existenta lor: nu exista dragoste scrisa in stele, dragoste (sau orice altceva) pentru ca asa trebuia sa fie. Iubirea, ca orice relatie (si multe altele in viata) este o combinatie de coincidente bune, de lungimi de unda care sa se intrepatrunda putin si de munca si incercari continue. Desi am langa mine un sot extraordinar, o familie fara cusur si prieteni mai presus de cuvinte, nu am simtit niciodata ca lucrurile sunt asa pentru ca era scris in stele. Poate sunt o fire prea pragmatica (ciudat pentru cineva care cica are tangente cu arta, nu?), dar, desi este o distragere draguta de la imprevizibilitatea vietii, nu cred in horoscopul. Si cred cu tarie ca trebuie sa fim recunoscatori pentru oamenii dragi din jurul nostru si sa nu consideram ca "asa e normal". Relatiile de 2, 10 sau 50 de ani, se datoreaza celor doi oameni care si-au cladit o viata impreuna si care nu au incetat sa lupte pentru ea, nu stelelor sau destinului.

Sunt sigura ca va intrebati totusi ce legatura are polologhia de mai sus cu lucrusoarele handmade? Nu chiar asa de multa: anul trecut, pe cand pregateam nunta mea handmade, am facut si 2 seturi de pahare se sampanie pentru miri si nasi. Iar iarna aceasta am reusit in sfarsit sa-mi gasesc timp pentru a termina si ultimele 2 pahare (dintr-un set de 6), pentru dragii mei parinti. Si in timp ce pictam, nu am putut sa nu ma gandesc la oamenii carora le sunt destinate, la cele 3 relatii diferite, dar perfecte in felul lor.

Pentru noi am ales, bineinteles, biciclete. Desi am incercat un efect care nu mi-a iesit, si au trebuit sa-mi sara in ajutor Sabina si restul domnisoarelor de onoare cu sfaturi, iar draga de Andreea a venit in miez de noapte sa vada ce nu merge, in final au iesit destul de bine. Ca mica paranteza draguta, degrade-ul bleu i-a facut pe multi sa ne intrebe ce sapanie speciala aveam noi de era albastra :D .

Pentru nasi am ales niste dragoni tribali, (nu zicem de ce :P). Desi as fi vrut sa pictez un design propriu, nu am reusit sa ma adun destul, asa ca am adoptat unul gasit aici: http://satanicseagull.deviantart.com/art/Vector-Dragon-207614994 .

In final, pentru doi parinti iubitori de munte, am ales flori de colt delicate (de data asta desenate de mine :D ):

Si ca sa raman in sfera iubirii, va mai zic ca relatia mea cu vopselele de ceramica/sticla nu se poate descrie decat ca “love-hate relationship”. Mai avem de lupta nitel, dar promit sa revin cu lucrari din ce in ce mai frumoase :) .

Mici amintiri

Ce sunt marturiile am aflat abia acum 2-3 ani, cand am intalnit termenul cel mai probabil prin domeniul handmade romanesc. Un obicei pe care eu il banuiesc importat, ele sunt practic un mic semn de multumire pentru invitatii prezenti la o nunta, botez sau alt fel de petrecere. Mi-a placut mult ideea si am vrut s-o adopt pentru nunta mea, dar stiam ca nu vreau sa intru in hora fara sens a marturiilor de duzina fara scop sau semnificatie, care ajung pe fundul unei cutii sau chiar aruncate la putin timp dupa eveniment. Mi-am dorit inca de la bun inceput sa daruiesc oamenilor dragi un lucru util, pe care sa-l pastreze cu placere. Ideea unei marturii gustoase (prajiturele sau un borcanel cu gem sau dulceata de casa) era draguta, insa nu putea ramane ca amintire mult timp, un breloc este util, insa nu toti folosesc, iar magnetii de frigider nu sunt agreeati de toata lumea.

Am decis sa mergem pe varianta unor suporti de fotografii, inspirati fiind de minunatiile facute de talentata Nico, printre care vazusem ceva similar. Oricine are o fotografie care ii este draga sau poate vrea sa isi tina o lista la indemana. Dar ce anume sa fac si din ce material? Din pacate, a trebuit sa elimin rapid varianta de a crea ceva din Fimo, materialul folosit de Nico, din cauza lipsei de timp, iar sarma era si ea migaloasa. Tot invartind idei, am gasit inspiratie la alta persoana draga si extrem de talentata, Andreea, care, printre altele, a pictat forme decupate din MDF folosind tehnologia laser. A fost foarte draguta si mi-a recomandat un atelier de taiere, iar Marius, sotul ei, m-a ajutat cu sfaturi pentru a realiza modelele pentru taiat, dupa ce mi-am prins putin urechile in diverse programe vectoriale. Astfel ca, dupa ce am taiat o varianta din balsa(pe care o aveam la indemana) pentru a ma asigura ca modelul gandit de mine este realizabil, am trimis la taiat, iar in 2-3 zile ma jucam ca un copil cu gramada de bicicletute.

Dupa ce am slefuit toate modelele cu un smirghel auto de 400mg (nu trebuia sa fie auto, eu pe asta il foloseam pentru Fimo, asa ca aveam Ia indemana), cand a venit momentul pentru pictat, mi-a sarit in ajutor Sabina. Astfel, intr-o sambata dupa amiaza am intins pe masa toate nuantele de acrilic verde, albastru si galben, precum si alb si negru, pe care le-am gasit, mai multe feluri de pensule, dar si cateva instrumente auxiliare pentru a adauga textura: burete, roller si o periuta de dinti veche. Si am inceput sa nejucam cu diverse idei, in timp ce povesteam vrute si nevrute. Mi-a facut placere sa lucrez la toate Iucrusoarele handmade facute pentru nunta, dar marturiile clar au fost preferatele mele.

Dar cum dupa o etapa placuta trebuie sa vina si ceva mai laborios, a trebuit sa fac suportul propriu zis, sa lacuiesc bicicletutele si sa asamblez totul. Si fiindca unele nu vroiau defel sa stea in pozitie verticala si datorita efectului de domino, reuseau sa darame multe altele, a trebuit sa gasesc o solutie pentru a le sprijini. Tot uitandu-ma prin camera mi-a picat privirea pe nite bucati de polistiren pe care le foloseam pentru a fixa piesele de quilling si tatting. Le-am taiat deci in felii subtiri si Ie-am pus intre randurile de biciclete.

Ultimul pas a fost sa punem un mesaj de multumire in spatiul pentru fotografie. Parintii mei insa au avut ideea sa punem chiar o fotografie de la sedinta foto de logodna si sa scriem mesajul pe spate. Eu am ales fotografiile (mi-a fost greu sa aleg una, asa ca am ales vreo 6 :D ) si am facut compozitia cu mesajul, la dimensiunile necesare, iar tata s-a ocupat de printat si taiat (pozele erau cate 2 intr-un format 10x15 fiindca asa ni s-a parut dimensiunea mai potrivita).

In final, a fost ceva mai multa munca decat ma asteptam, si plictisitoare si placuta, pe alocuri usoara, pe alocuri grea si cu probleme, insa cu siguranta rezultatul final a meritat cu varf si indesat. Spre marea mea incantare, invitatilor le-au placut foarte mult, astfel ca au disparut si cele in plus(pentru invitatii care nu au mai venit). Ba chiar una din fetele dela restaurant, in timp ce strangeau mesele si noi ne pregateam de plecare, a venit si m-a intrebat daca a mai ramas vreuna, ca Ie admirase toata seara. A noastra nu mai stiu unde disparuse, asa ca parintii mei au dat-o pe a Ior (stiam ca mai ramasese una in plus acasa pe care le-o pot da).

Fotografie facuta de Ciprian Dumitrescu

Giveway de iarna

Ei, dragii mei, am cam fost departe de handmade (daca nu total paralela, atunci doar nitel tangential, ca sa folosesc o comparatie de “geek” :P ) atata timp, incat acum parca nici nu stiu ce sa fac, de unde sa incep, parca toate ma atrag, toate imi plac si, precum magarul lui Buridan , raman “infometata” (de lucru adica ;) ).

Asa ca m-am gandit sa va cer voua ajutorul si ce motiv mai frumos, decat un giveaway in asteptarea primaverii? Asadar, ce trebuie sa faceti? Simplu: sa dati un share la postarea de Facebook, pe care o gasiti aici si sa-mi lasati un comentariu (tot acolo) cu urmatoarele 3 elemente:

1. o tehnica (Fimo, sarma, margelute, pictura, rasina, pirogravura, origami, macrame, tatting, quilling, scrapbooking, reciclare)
2. o tema (poate fi mai generala - primavara, sau mai detaliata - o floare, dar as aprecia daca nu ar fi extrem de limitata: un iris albastru cu galben :p )
3. o gama de obiecte (bijuterii, decoratiuni interioare, etc - la fel, pot fi mai detaliate, poate brosa, etc).

La final, persoana care va castiga va primi o piesa descrisa de cele 3 puncte din comentariul propriu.

Termen: 31 ianuarie

Impletiri de amintiri

Poate nu multi stiu, dar eu ma cam lupt cu organizarea - imi place si vreau sa fiu organizata, dar tare greu reusesc si mai ales tare greu ma tin de organizare. Dar nu ma las batuta :D . Si ca sa am inspiratie, ma ajuta Pinterest si pe undeva prin gaura asta neagra, am dat eu de un articol despre curatenie/organizare care se axa pe un trend al minimalismului. Unul dintre sfaturile date era chiar despre articolele de lucru manual ("crafts", daca e s-o lasam pe engleza) si spunea ca daca nu ai folosit ceva in ultimele 6 luni, sa-l dai sau sa-l arunci. Hehe, oamenii astia nu m-au cunoscut pe mine (si bag mana in foc ca nu sunt singura nebuna :P ). Avand in vedere cate tehnici imi plac si cate activitati am avut prin viata personala in ultima vreme (mai ales in ultimul an), e cam greu sa gasesc ceva utilizat in ultimele 6 luni. Si ca sa arat un exemplu si mai exagerat, aflati ca de tehnica macrame nu ma mai atinsesem de vre-o 2 ani, pana sa vad la Andreea niste margelute de ceramica superbe pe care le-am vazut imediat pe o sfoara cu tot felul de nodulete. Si ca sa fie treaba treaba, in prima saptamana a anului asta am primit o comanda de 3 bratarici in tehnica asta, de pe Crafty, unde aveam un cont parasit de cel putin 1 an, poate mai mult. Asa ca, dupa 2 ani de pauza, revin cu 4 bratarele noi, plus ultima bratarica facuta inainte de pauza si o promisiune ca voi mai face (idei am o gramada, iar snur cerat si margele tocmai am luat).