Amintiri vechi si noi

     Amintirile se pastreaza cel mai bine in inima, acolo unde sunt in siguranta si unde le putem retrai oricand ne dorim. Dar cand suntem prinsi in viata de zi cu zi, cu probleme sau momente fericite, cu lucruri ce trebuie facute sau lucruri pe care dorim sa le facem, uneori avem nevoie de un imbold. Sau poate ca dorim sa le oferim o alta viata unor momente traite sau unor persoane sau vietati dragi care nu mai sunt printre noi. Sau poate vrem doar sa le oferim un tribut, sa le multumim pentru momentele cand ne-au fost alaturi.

     Cand o fost colega de liceu, o fata extraordinara, foarte inteligenta dar si foarte blanda si iubitoare cu toti cei din jur m-a intrebat daca pot realiza un inel cu imaginea catelusului ei, n-am stat pe ganduri. Trebuia sa incerc, chiar daca nu mai pictasem niciodata animale si de fapt nu mai pictasem nimic mai complex decat niste floricele micute. Dar stiam ce insemnase catelusul acela pentru ea, stiam cat de mult l-a iubit si faptul ca eu puteam sa o ajut sa onoreze viata lui micuta m-a facut sa incerc. Dimensiunea inelului este de aproximativ 1cm in diametru, deci am ales cele mai subtiri pensule pe care le aveam si am pornit la treaba. Dupa cateva ore de amestecat culori, facut si refacut umbre si detalii, a iesit ce vedeti mai jos:

     Eu n-am fost total multimita de el cand l-am terminat, asa cum niciodata nu sunt. Dar, dat fiind ca a fost primul de acest gen, ca mi-a adus mai multe provocari, ca nu credeam ca sunt in stare sa fac asa ceva si, cel mai important, avand in vedere ca noua posesoare a fost mai mult decat incantata, m-au facut in final sa in pun pe lista celor mai iubite creatii. Nu ma integeti gresit, imi iubesc toate creatiile, dar unele ocupa un locsor mai special in inima mea.

     Asa ca multumesc din nou celor care au incredere sa ma provoace sa incerc ceva ce nu am mai facut. Sper sa reusesc sa ajung la inaltimea asteptarilor voastre si sa va indragostiti si voi de jucarelele rezultate, asa cum ajung si eu sa ma indragostesc intr-un final.

Imitand natura

      Mi-am dat seama zilele astea ca, desi am incercat sa fac un blog pentru lucrusoarele pe care le fac, pentru a da cateva informatii celor care le doresc sau celor care doar le admira, am ajuns sa fac un coltisor personal, cu povesti si vise, nu chiar un jurnal, dar nici potrivit pentru un magazin. Mai degraba este potrivit pentru cei carora le place sa citeasca. O fi bine, o fi rau? Nici nu mai stiu.

Asa ca astazi, desi stau la coada multe lucrusoare frumoase cu povesti care mai de care mai interesante, o sa va spun o poveste mai veche, una aproape de sufletul meu.

     Povestea asta incepe cam pe cand abia descoperisem handmade-ul (de fapt inca nu stiam termenul de handmade si nici toata aceasta lume minunata) si aveam prin casa doar cateva pungi micute cu margelute de nisip si o sarma argintie primita de la cineva (magazinele de crafts erau inca la inceput si se gaseau greu materiale). 

     Nu stiu cum am dat intr-o zi de imagini ale unor copacei facuti din sarma si margele si nu stiu nici cand m-am hotarat sa fac unul pentru mama, de Craciun. Nu stiam cum se realizeaza, nu aveam materialele necesare, dar stiam ca vreau sa il fac. Nu cred ca mai este nevoie sa va spun ca am pierdut ore intregi cautand metode de realizare, analizand imagini cu astfel de copacei si cautand informatii despre materiale. Pe atunci erau foarte putine magazine online si pentru bugetul meu de student taxele de livrare erau prea mult, asa ca, intr-un final, am folosit margelutele de nisip pe care le aveam deja si o sarma de cupru recuparata de tata din bobine vechi.
     
     As vrea sa spun ca asta e sfarsitul povestii, ca totul a mers struna, dar nu a fost de loc asa. Prima sarma incercata era mult prea subtire si sub greutatea margelutelor de nisip ramurelele isi pierdeau forma, lucru pe care l-am realizat dupa ce realizasem deja cateva crengute. Dupa cateva incercari nereusite, crengute rupte sau refacute, am reusit sa gasesc o sarma de dimensiune acceptabila si o tehnica buna de realizare.
    
     Cel mai dificil aspect a fost sa lucrez seara, acasa, in timp ce mama era in camera alaturata. Aveam totul intr-o cutie la indemana si tineam afara numai ce aveam nevoie astfel ca atunci cand se deschidea usa aruncam repede in ea ce lucram. A existat o situatie tragi-comica in momentul in care mama a intrat in camera, eu aruncasem repede crenguta la care lucram in cutie, din care insa atarnau cateva sarmulite. Aici intervine Missy, prima mea pisicuta, pe atunci un zgamboi mic si jucaus care imediat a inceput sa traga de sarmulite :D . Am reusit s-o iau de acolo inainte sa observe mama si sa intrebe ce erau sarmele, asa ca, in final, nu a banuit nimic.

     La final a rezultat ce vedeti in poza de mai sus (singura pe care am facut-o, desi copacelul este inca intreg, la mama acasa). La prima vedere mama nu a parut prea impresionata de cadou, pana cand i-am dat cumva de inteles ca este facut de mine (era convinsa ca este cumparat fiindca uitasem eticheta pe ghiveci). M-am simtit extraordinar stiind ca nu si-a imaginat ca e facut de mine si mai ales cand primit aceleasi opinii si de la alte persoane (a fost asa de mandra ca le arata tuturor ce cadou primise).

     In final, pot spune ca a fost un moment unic in experienta mea cu lumea handmade (si nu numai prin prisma faptului ca nu am mai facut nici un copacel de atunci) si va ramane clar intr-un loc special in inima mea.

O altfel de modelare

    Va povesteam acum cateva zile ca au inceput sa ma intereseze materialele reciclate si am inceput prin a experimenta cu plasticul. Dar ce este plasticul? Prin definitie, plasticul reprezinta o gama larga de materiale sintetice sau semi-sintetice, de natura organica, cu proprietatea de a fi modelabile. In general, materialele plastice sunt polimeri organici si, desi marea majoritatea sunt sintetici, exista materiale partial naturale. Ce au ele in comun este posibilitatea de a fi modelate, la cald sau la rece, cu sau fara presiune. (Wikipedia)

   Exista mai multe tipuri de plastic, dintre care unele pot fi remodelate prin incalzire si altele care odata racite nu mai pot fi modelate.

   Ambalajete obiectelor si alimentelor cumparate au deobicei un numar care permite identificarea tipului de plastic, fiecare avand proprietati diferite. Setul din postul anterior a fost facut folosind un tip de plastic ce poate fi modelat odata ce este incalzit(acesta este #5, numit polipropilena). Mai exista insa un tip de plastic folosind la unele ambalaje alimentare, identificat prin numarul #6: polistiren. Acesta are o proprietate interesanta, astfel ca materialul este comercializat si de sine statator, sub numele de "Plastic nebun" ("Plastic fou" in franceza si "Shrinky Dinks" pentru americani). Acest tip de material plastic, expus la caldura relativ mare (in cuptor la 130-170 grade) isi schimba proportiile astfel incat suprafata i se micsoreaza, dar grosimea devine mai mare, ingloband margeje pe el, daca exista. Astfel, se poate desena pe acesta folosind markere, iar dupa micsorare, semnele raman in matrial, astfel incat nu exista pericolul de a se sterge cand se uda. Mai mult, am observat ca suprafata deobicei lucioasa a plasticului poate fi facuta rugoasa folosind smirghel, astfel incat se pot folosi chiar si creioane colorate.

   Un exemplu de cat de mult se micsoareaza formele decupate din acest material:

     Si cateva perechi de cercelusi facute prin aceasta tehnica. Eu ma declar incantata si, desi as fi tentata sa incerc si varianta comerciala, voi continua sa folosesc casoletele alimentare atat timp cat le am in casa si altfel le-as arunca.

Reciclare si reutilizare

     Traim intr-o era in care lucrurile de unica folosinta sunt la ordinea zilei si reusim sa aruncam kilograme intregi de plastic, metal si sticla de diferite culori, consistente si combinatii. Cum aceste materiale se degradeaza in zeci de ani, aruncarea lor nu este tocmai cel mai intelept lucru pe care il putem face. De aceea este nevoie de reciclare, procedeul prin care materialele sunt separate dupa compozitia lor, topite si reutilizate. Acest lucru se intampla intens in anumite tari, insa in Romania, fenomenul este abia la inceput. 

    Eu m-am nascut intr-o perioada cand reutilizam tot ce puteam: sticle de plastic (folosite pentru vin si tuica aduse de la tara), borcanele de mustar, gemuri, etc cumparate (erau umplute toamna cu gemuri si compoturi facute de mama si bunica), pungile de la supermarket (mai ales in perioada cand erau gratuite, lumea era foarte tentata sa le arunce), diferite casolete si recipiente. Pentru mine si familia mea acest lucru nu s-a schimbat, dar cati mai fac asta? Cati realizeaza ca a reutiliza recipiente si pungi nu este un lucru care denota saracie, ci pur si simplu un mod in care respectam mediul, oamenii care au realizat acele obiecte, dar si banii pentru care muncim atat.

    De curand mi-a venit ideea sa introduc fenomenul de reciclare sau reutilizare si in lucrusoarele facute de mine. In afara de aluminiul recuperat de la cutiile de bere sau energizant, despre care o sa va povestesc intr-o alta zi, am realizat ca tot plasticul pe care il aruncam poate primi o noua fata.

    

     Totul a inceput cand am cumparat cateva matrite pentru taiat si embosat pentru Big Shot (si despre jucaria asta trebuie sa va povestesc), care au venit in niste cutiute din plastic perfect drepte si fara etichete lipite de ele. Nu m-a lasat inima sa le arunc si mi-a venit ideea de a le folosi pentru a decopa matrite (pe care sa le folosesc apoi pentru a decora cutii sau felicitari prin diferite tehnici). M-au atras insa formele decupate si am inceput sa ma gandesc cum le pot folosi si pe ele, in loc sa le arunc. Am descoperit ca plasticul este destul de usor de modelat la flacara si poate fi colorat cu cerneala pe baza de alcool (pe care eu o facusem reutilizand niste markere pentru copii si alcool tehnic). 

    Am incercat sa arat ca reutilizarea unor materiale banale nu trebuie sa rezulte in lucruri finale banale, ci, dimpotriva, unele elegante sau finute:

      Eu sunt foarte incantata de rezultate si de abia astept sa mai descopar si sa mai incerc alte metode de a recicla.

Cand fericirea se bea

Si uite ca a mai trecut un an. Si nici nu am apucat sa serbez aniversarea CreativeSEA. M-am lasat prinsa intr-u vortex din care nu am stiut cum sa ies. Dar incet, incet imi revin, ma uit in jur si admir frumusetea lucrurilor care ma inconjoara. Si-mi amintesc de lucrurile frumoase pe care le-am trait anul trecut si de oamenii frumosi pe care i-am intalnit sau pe care mi i-am apropiat. Si le multumesc iar ca mi-au fost alaturi si m-au sustinut. Si va multumesc si voua, celor care va luati din timp sa va aruncati un ochi peste lucrusoarele pe care le fac si peste cuvintele care le astern din cand in cand pe acest blog, va multumesc ca mi-ati acordat o sansa si va plac micile mele jucarele, va multumesc celor care mi-ati cordat increderea de a face ceva nou, ceva deosebit pentru voi. Va multumesc tuturor!

Si cum la inceput de an nou e imposibil sa nu privim atat in viitor, facand planuri, dar si in urma, pentru a vedea ce am realizat, am stat si eu sa ma gandesc un pic la ce mi-a adus anul 2013. Pe planul creativ, daca ii pot spune asa, am avut si pauze, am avut si perioade aglomerate, am avut vre-o 3 targuri si am iubit fiecare moment. Dar cel mai important este ca am cunoscut multi oameni care mi-au devenit dragi si mi-am apropiat oameni pe care abia ii cunosteam. Si am invatat multe, am incercat multe, m-am enervat cand nu-mi iesea ceva si m-am bucurat ca un copil cand a iesit si am vazut bucuria pe chipul celor care au primit lucrusoarele iesite din mana mea.

Una dintre tehnicile noi incercate chiar in ultimele zile ale anului 2013 este pictura pe ceramica. Vroiam de mult sa o incerc, asa ca am profitat de perioada sarbatorilor sa fac un cadou inedit unor oameni speciali. Am cumparat un set de 6 culori, sa-mi incerc mana, sa vad daca imi place. Dar ce credeti? Mosul a fost darnic cu mine si m-am trezit cu inca un set de 12 (si culmea e ca doar 3 culori sunt la fel, deci am in total 15 culori frumoase care abia asteapta sa fie incercate :D ). Recunosc ca m-am ales cu niste fire albe incercand sa inteleg cum functioneaza tipul asta de culori. Sunt transparente, desi se pot suprapune, si se usuca extrem de repede, astfel incat paleta mea este plina de culori nefolosite :D .

Desi sunt genul care se arunca deseori cu capul inainte, nu am vrut sa risc un cadou, asa ca am testat o cana pentru un destinatar mai aproape de casa (mai bine zis, chiar din casa :P ). Domnul care se va bucura de canuta ii are mult la inima pe nazdravanii galbeni, care m-au cucerit si pe mie, astfel ca de mult timp cautam ocazia sa-i portretizez cuma, deci ocazia a fost perfecta. Ca nu sunt in stare de fel sa desenez dupa referinte, asta e partea a doua. Cumva m-am descurcat, zic eu (desi inca nu este gata):

Cana aceasta am primit-o de la mama, iar culoarea ei frumoasa, intensa dar nu tipatoare, m-a facut imediat sa ma gandesc la niste trandafiri. Sa spun ca n-am desenat sau pictat niciodata trandafiri? Si nu cred ca am incercat pictura negativa vreodata (am pictat doar partea luminata si am lasat umbrele sa fie dictate de culoarea canii). Nu am apucat s-o termin, dar ador stilul asta de a picta si cred ca o sa mai incerc.

Nota: in fata canii sunt toate culorile superbe primite de la un mos creativ :D .

Odata ce mi-am format mana, era clar ca trebuia sa ma apuc de cadouri. Am inceput cu un turn Eiffel, pentru o iubitoare de calatorii, care parea simplu, dar multitudinea de detalii mi-a dat destule batai de cap.

 
Urmatoarea a fost una dintre provocarile de anul trecut: o catelusa Bishon frumusica foc. Dar subsemnata nu mai pictase decat un catel in viata ei (despre asta in episodul urmator :P ), iar nazdravana mai sus numita are o blanita foarte pufoasa si cu multe nuante. Intr-un final, dupa ce am amestecat nu stiu cate nuante de gri, mi-a iesit ceva cat de cat similar:

Ultima cana a fost si cea mai dificila. Pentru ca trebuia sa continuu seria de noutati, am ales sa pictez motocicleta unui indragostit de doua roti si tare incantata am fost sa gasesc poza de referinta pe contul lui de Facebook:

Am adorat culorile si detaliile, desi stiam ca ele o sa-mi dea batai de cap. E clar ca a fost cea mai complexa dintre canile facute (sau incepute :P ), am lucrat la ea de vre-o 3 ori cateva ore bune, dar intr-un final am fost multumita de rezultat. Nu ca nu se putea mai bine, dar nici rau nu pot spune ca a iesit.

 
 
 
Intr-un final pot spune ca mai vreau. Imi place provocarea, imi place ideea de a personaliza ceva ce folosim zilnic, ceva ce putem avea pe birou tot timpul, sa putem admira.

Targul ILoveHandmade octombrie 2013

A fost al 3-lea targ la care am participat, a fost ploaie desi toti anuntau soare, a fost dezamagire, dar au fost prieteni, au fost oameni frumosi si veseli, au fost clipe frumoase si clipe in care vroiam doar sa ma cuibaresc pe canapea cu o cana de ceai cald si o carte.

N-a fost perfect, nici pe departe, dar am invatat multe, mi-am facut prieteni, am ras, am povestit, am schimbat idei si tehnici, am vorbit de arta si de viata, am dardait impreuna, am zambit la remarcile unor copilasi si am lasat in urma toata ceata si vremea mohorata de afara.

Mai am de invatat, mai am de incercat si mai am de experimentat si multumesc tuturor care imi sunt alaturi, prieteni si cunostinte sau doar oameni care apreciaza ce fac si-mi lasa un comentariu. Sunt lucruri mici care ne fac sa evoluam. Important este sa ne folosim de ele.

Si pentru ca e posibil sa mai dureze un pic pana apuc sa fotografiez toate lucrusoarele ramase, va invit sa va uitati prin albumul in care am pus pozele detaliate facute la targ si daca va place ceva, sa aruncati un mesaj :) . Pozele le gasiti AICI.

Colors of happiness

Va spun cu mana pe inima ca nu stiu cum sa incep postarea de astazi. A trecut atata timp de cand nu v-am mai povestit nimic, incat mi-e rusine cum nu va imaginati si vin cu capul plecat si coada intre picioare si cu promisiunea ca voi recupera cat de repede pot ce nu am apucat sa va arat, sa va povestesc.

Imi este greu, nu stiu de unde sa incep, ce sa va spun mai intai, ce sa va arat. Sa va povestesc de ce am lipsit atat? Mi-ar fi greu, pentru ca nu pot spune cu mana pe inima “am fost ocupata sa fac x sau y”, nu pot sa scriu pe hartie ce am facut in fiecare zi, in fiecare saptamana. A fost insa o vara plina: plina de prieteni, plina de activitati (plimbari cu bicicleta, concursuri de alergat si de bicicleta), plina de zambete si amintiri.

Dar ce a adus mai important vara aceasta, a fost un eveniment pe care nu il asteptam, nu atat de curand: am fost ceruta in casatorie de prietenul meu, la exact 2 ani de cand ne-am cunoscut, printre prieteni biciclisti, in imprejurari similare. A inceput o perioada de vise, de planuri, plina de zambete si de iubire, dar care mi-a ocupat o mare parte a timpului liber. Mai avem destul timp la dispozitie sa punem la punct totul (1 an mai exact), insa am decis ca nu vreau sa transformam o perioada de vis intr-una stresanta, asa ca vreau sa ma ocup pe rand, din vreme, de pregatiri.

Acum incep incet-incet sa-mi pun ordine in ganduri, in viata, sa-mi pun planurile pe hartie si sa le fac pe toate, pe rand. Si cum nu ma puteam tine departe de handmade, incep prin a sterge praful asternut peste lucrusoarele CreativeSEA, sa le fac frumoase pentru a vi le putea arata si poate isi vor gasi stapan si cele care inca zac prin cutioarele mele cu minuni. Deocamdata va las un set colorat si vesel: